„ProActiv – Integrare prin Ocupare” cod SMIS 333780
Prezentare proiect
Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în parteneriat cu Asociația Handmade România implementează proiectul ”ProActiv – Integrare prin Ocupare” în regiunea Sud-Est (județele: Vrancea, Tulcea, Galați, Constanța, Buzău și Brăila).
Prin implementarea activităților ne propunem promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea a 306 persoane, cu vârsta cuprinsă între 18-64 ani, ce fac parte din categoriile: tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe, persoane inactive, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultură de subzistență, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune, refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România, prin formarea profesională și dezvoltarea capacității și abilităților în domeniile vizate de proiect.
Proiectul se implementează în perioada 01.06.2025 – 31.05.2028, cu o valoare totală de 4.975.693,82 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor FSE+ este de 4.229.339,75 lei.
Obiective proiect
Obiectivul general al proiectului vizează promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea a 306 persoane cu domiciliul sau reședința în regiunea Sud-Est, cu vârsta cuprinsă între 18-64 ani, ce fac parte din categoriile: tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe, persoane inactive, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune, refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România, prin formarea profesională și dezvoltarea capacității și abilităților în domeniile vizate de proiect. Prin obiectivul general, proiectul participă la combaterea săraciei, precum și dezvoltarea serviciilor sociale, iar prin prisma obiectivului specific ESO4.1 urmărește îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garantei pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale (FSE+).
Proiectul își propune patru direcții majore de acțiune ce au ca scop final indeplinirea obiectivului general al proiectului și participarea la îndeplinirea obiectivelor de program:
- Informarea și consilierea profesională categoriilor de grup țintă: tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe, persoane inactive, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune, refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România, prin recrutarea a 306 persoane din regiunea Sud-Est;
- Medierea muncii pentru 306 persoane din grupul țintă care se află în căutarea unui loc de muncă sau care doresc să își îmbunătățească statutul pe piața muncii și care constă în informații cu privire la locurile de muncă vacante, mediere electronică și preselecția candidaților corespunzător cerințelor locurilor de muncă oferite;
- Organizarea și derularea programului de formare profesională “Barman”, acreditat MMSS pentru 90 de persoane înregistrate în grupul țintă al proiectului, „Lucrător room-service hotel” acreditat MMSS pentru 72 de persoane înregistrate în grupul țintă al proiectului, „Bucătar” acreditat MMSS pentru 72 de persoane înregistrate în grupul țintă al proiectului, „Recepționer de hotel” acreditat MMSS pentru 54 de persoane înregistrate în grupul țintă al proiectului;
- Evaluarea și certificarea comeptențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale pentru 18 persoane din grupul țintă.
Obiective specifice ale proiectului
OS1 – Furnizarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă și creșterea șanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau a persoanelor ce doresc să își îmbunătățească statutul pe piața muncii, pentru 306 persoane cu domiciliul/reședința în regiunea Sud-Est, din grupul țintă, respectiv furnizarea de servicii de informare și consiliere și mediere a muncii. Obiectivul Specific nr 1 va fi realizat prin implementarea activității A1.
OS2 – Dezvoltarea competențelor profesionale pentru 288 de persoane din grupul țintă, ce fac parte din categoriile: tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe, persoane inactive, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune, refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România, în regiunea Sud-Est, prin participarea la programe de formare profesională. Obiectivul Specific nr. 2 va fi realizat prin implementarea activității A2.
OS3 – Evaluarea și certificarea competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, respectiv non-formale și/sau informale pentru 18 persoane din grupul țintă, ce fac parte din categoriile: tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe, persoane inactive, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune, refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România, în regiunea Sud-Est. Obiectivul Specific nr. 3 va fi realizat prin implementarea activității A3.
OS4 – Oferirea de activități de acompaniere socio-profesională pentru min 195 persoane, din grupul țintă, ce fac parte din categoriile: tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe, persoane inactive, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune, refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România, în regiunea Sud-Est, care participă efectiv la programele de formare. Obiectivul Specific nr. 4 va fi realizat prin implementarea activității A4.
OS5 – Implementarea celor 4 principii orizontale: egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, nediscriminarea și prevenirea oricărei forme de discriminare, accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități și dezvoltarea durabilă. Obiectivul Specific nr. 5 va fi realizat prin implementarea activităților A1, A2, A3, A4, A5 si A6.
OS6 – Implementarea temelor secundare în activitățile proiectului: contribuția la competențele și locurile de muncă verzi și la economia verde și nediscriminarea și aplicarea principiului DNSH. Obiectivul Specific nr. 6 va fi realizat prin implementarea activităților A1, A2, A3, A4, A5 si A6.
OS7 – Dezvoltarea și implementarea unui sistem de management și control performant al proiectului pe o perioada de 36 luni prin monitorizarea continuă a rezultatelor obținute, în vederea maximizării impactului proiectului asupra grupului țintă vizat precum și asigurarea vizibilității finanțatorului și a activităților proiectului, cu ajutorul unor instrumente inovatoare de informare și publicitate, ce va avea ca rezultat 306 persoane sprijinite (minim 258 persoane vor finaliza formarea cu certificat, din care minim 29 de persoane de etnie romă, și minim 92 de persoane care au un loc de muncă, inclusiv care desfășoară o activitate independentă la încetarea calității de participant, din care minim 10 persoane de etnie romă care au un loc de muncă la încetarea calității de participant). Obiectivul Specific nr. 7 va fi realizat prin implementarea activităților A5 si A6.
OS8 – Asigurarea unei organizări temeinice privind decontarea cheltuielilor indirecte pe bază de rată forfetară, pe întreaga perioada de implementare a proiectului și respectarea măsurilor minime de informare și publicitate. Obiectivul Specific nr. 8 va fi realizat prin implementarea activităților A5 și A6.
Grup țintă
Grupul țintă al proiectului este reprezentat de 306 persoane cu domiciliul/reședința în regiunea Sud-Est, cu vârsta cuprinsă între 18-64 ani, din care:
- 215 șomeri, inlcusiv șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel scăzut de competențe;
- 47 persoane aparținând minorităților;
- 4 persoane cu dizabilități;
- 18 persoane cu vârsta de peste 55 ani;
- 7 tineri cu vârsta de peste 30 ani;
- 6 persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență;
- 3 persoane din comunitati marginalizate;
- 2 persoane inactive;
- 2 persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune;
- 2 refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România.
Cursuri gratuite
Barman (Calificare Nivel 3) – cu o durată de 720 ore pentru un număr total de 90 persoane.
Lucrător room-service hotel (Calificare Nivel 1) – cu o durată de 180 ore pentru un număr total de 72 persoane.
Bucătar (Calificare Nivel 3) – cu o durată de 720 ore pentru un număr total de 72 persoane.
Recepționer de hotel (Specializare) – cu o durată de 252 ore pentru un număr total de 54 persoane.
Beneficii
❖ Calificări recunoscute: Dobândești diplome și certificate care atestă competențe căutate pe piața muncii în domeniul hotelier și restaurante.
❖ Șanse reale de angajare: Îți crești semnificativ posibilitatea de a găsi un loc de muncă mai bun sau de a avansa în carieră. Proiectul te pregătește pentru cerințele angajatorilor din regiune.
❖ Sprijin financiar direct: Primești 5 lei pentru fiecare oră de prezență efectivă la cursurile de formare. Un ajutor concret pe durata studiilor!
❖ Dezvoltare personală și profesională: Îți îmbunătățești abilități esențiale (comunicare, lucru în echipă, atitudine profesională) care te ajută atât la serviciu, cât și în viața de zi cu zi.
❖ Consiliere personalizată: Primești ghidare individuală pentru a-ți alege drumul în carieră (cu instrumente precum JVIS) și a-ți valorifica potențialul.
❖ Acces la medierea muncii: Ești conectat cu angajatori din domeniu și participi la burse ale locurilor de muncă pentru a-ți găsi jobul potrivit.
Certificarea
18 persoane, membrii ai grupului țintă, în baza unei cereri scrise, vor beneficia de evaluare și certificare a competențelor profesionale, pentru ocupația de OSPĂTAR (CHELNER) obținând un certificat de calificare cu recunoaștere națională.
Media – Comunicat de presă