Consultant vânzări – Constanța, București, Ploiești, Oradea, Brașov

Website CĂRTUREȘTI

Librărie

CONSULTANT VÂNZĂRI (CONSTANȚA, BUCUREȘTI, PLOIEȘTI, ORADEA, BRAȘOV)

La Cărturești ne străduim zi de zi să le facem viața mai frumoasă tuturor celor care ne trec pragul, să le împlinim așteptările, să îi delectăm și să îi surprindem plăcut cu produsele și serviciile noastre. Construim librării frumoase și primitoare, lucrând cu unii dintre cei mai renumiți arhitecți, selectăm cele mai bune cărți, titluri de muzică și filme, alegem cele mai ingenioase și mai atrăgătoare cadouri și obiecte de design, organizăm și găzduim sute de ateliere și evenimente interesante, ne implicăm în viața comunității și susținem proiecte culturale și sociale.

Considerat de revista Forbes drept cel mai cool brand românesc în 2014, Cărturești împlinește în curând 17 ani de când a deschis prima librărie, într- o clădire bucureşteană de pe Strada Edgar Quinet, nr. 9. De atunci, am fost incluși de trei ori în selecția Superbrands, am creat împreună cu OAR cel mai mare festival urban din București, Street Delivery (cu versiuni locale în Iași, Timișoara, Cluj, Baia Mare și, de anul acesta, în Bacău), am găzduit și organizat mii de evenimente culturale în librăriile din rețea.

Candidatul ideal:

  • Este student, absolvent sau cu experienţă de lucru în servicii pentru clienţi;
  • Este deschis, sociabil, capabil de empatie şi un bun ascultător în interacţiunile cu cei din jur;
  • Îi place să ajute şi să creeze o atmosferă plăcută şi confortabilă pentru clienţi şi colegi;
  • Are spirit de iniţiativă, este energic, creativ şi preocupat să se dezvolte;
  • Îşi doreşte să lucreze printre cărți, muzică, filme și vrea să fie la curent cu noile apariții culturale sau este atras de design și decorațiuni interioare;
  • Se adaptează unui mediu în schimbare.

Responsabilități:

  • Întâmpină, comunică şi relaţionează cu clienţii într-o manieră amabilă şi prietenoasă;
  • Află nevoile și asteptările clienților, le oferă informații corecte și complete despre produsele și serviciile Cărturești;
  • Învață cât mai multe lucruri despre oferta de produse și se informează cu privire la noile apariții;
  • Expune produsele la raft și creează rafturi tematice;
  • Încasează și operează în sistem documente de contabilitate primară;
  • Se ocupă de ordinea și curățenia pe rafturi și în spațiile de lucru;
  • Colaborează frumos cu ceilalți membri ai echipei din care face parte.

Beneficii:

  • Nivelul de salarizare variază în funcție de angajat și de nivelul de experiență;
  • Pachet salarizare: Salariu fix + bonuri de masă + bonusuri de performanță în funcție de rezultatele librăriei și/sau ale angajatului;
  • Discount la achizițiile de produse din Cărturești;
  • Program flexibil, adaptat nevoilor fiecăruia, ținând cont și de cerințele echipei;
  • Participare la traininguri interne,
  • Acces la workshopuri și evenimente culturale;
  • Posibilitatea de a fi la curent cu noutăți din domeniul cultural, de a cunoaște oameni interesanți și personalități din domeniul cultural;
  • Posibilitatea de a se implica în proiecte culturale și de a-și vedea proiectele implementate;
  • Atmosferă placută, într-o echipă pasionată de lectură, muzică, fotografie, film sau design;
  • Mobilitate, schimburi de experiență între librăriile din toată țara.

Trimiteți CV-ul și scrisoare de intenție la recrutare@carturesti.net cu subiectul Aplicare job – Consultant de vânzări.

Doar candidații selectați pentru interviu vor fi contactați. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Aplica

captcha